Acţionarii Toshiba Corp au aprobat vânzarea diviziei de memorii NAND, sperând să evite astfel falimentul companiei (Business)

Planurile Toshiba pentru construirea unei centrale nucleare în Statele Unite au luat o turnură urâtă, costurile scăpate de sub control ducând compania în pragul falimentului.

La capătul unei şedinţe foarte tensionată, acţionari Toshiba au a probat planul de redresare a companiei prin vânzarea unuia dintre cele mai valoroase active. Scoasă la vânzare pentru suma de 9 miliarde dolari, divizia de memorii Toshiba este al doilea mare producător de chip-uri NAND din lume, după Samsung.

Încălcând regulile impuse la bursa Tokyo Stock Exchange, Toshiba Corp a refuzat să facă publice rezultatele financiare trimestriale, oficialii companiei declarând că „nu sunt pregătiţi” şi au solicitat timp suplimentar pentru publicarea rezultatelor financiare: „avem nevoie să analizăm suplimentar rapoartele interne şi impactul acestora asupra rezultatelor financiare”, referitor la achiziţia unui mare contractor responsabil de construirea mai multor reactoare nucleare pe teritoriul Statelor Unite. Aparent, anunţul aşteptat vizează o pierdere anuală de 9 miliarde dolari, atribuită investiţiilor neinspirate făcute la Westinghouse Electric, o companie americană falimentară specializată în construcţia de reactoare nucleare.

Printre potenţialii cumpărători se numără Western Digital, Micron, Foxconn şi SK Hynix. Prioritate ar putea avea însă un grup de investitori sprijinit de guvern, numit Innovation Network Corporation of Japan, dorinţa fiind de a nu înstrăina acest activ unor companii din afara ţării.

Deocamdată nu este clar dacă Toshiba va vinde parţial sau în întregime divizia de memorii NAND, deţinută în parteneriat cu Western Digital.

(…)

Cuvinte cheie: Toshiba

Subiecte asemănătoare:
» Toshiba ar putea intra în faliment
» Care e cel mai fiabil hard disk de cumpărat la finalul anului 2016 şi de care modele ar fi bine să ne ferim
» Toshiba retrage 100.000 baterii pentru laptopuri, cu risc de supraîncălzire şi incendiu
» Toshiba prezintă noua gamă Satellite Pro, cu procesoare Intel Core 6th gen
» Sony cumpără divizia de senzori foto Toshiba

Articol original – Acţionarii Toshiba Corp au aprobat vânzarea diviziei de memorii NAND, sperând să evite astfel falimentul companiei, de pe site-ul go4it.ro

Sursa stirii: go4it.ro