ASUS Pro B9440, cel mai uşor laptop de business cu ecran de 14” din lume (Laptopuri)

Prezentat la CES 2017, ASUS Pro B9440 este un laptop cu ecran ecran de 13” adresat clienţilor din mediul de afaceri, puternic şi uşor de transportat.

Momentan disponibil doar în Taiwan, portabilul este oferit în două versiuni, cu procesor Core i5 la preţ de 1350 dolari sau Core i7 pentru suma de 1750 dolari. Încadrat la gama premium, laptopul este adăpostit într-o carcasă metalică bine rigidizată şi a primit certificare MIL-STD 810G, atestând rezistenţă crescută la uzură pentru balamaua ecranului şi tastatură, respectiv protecţie împotriva loviturilor şi strivirea accidentală a ecranului, interferenţe electromagnetice şi vibraţii, pătrunderea de praf şi lichide.

În carcasa cu greutate de 1.04 Kg, ASUS Pro B9440 adăposteşte o platformă Intel cu procesor din familia Kaby Lake, ecran cu rezoluţie 1080p, până la 16 GB memorie RAM şi 1TB spaţiu de stocare oferit de un SSD cu interfaţă PCIe 3.0 ultra-rapidă.

Limitate la un singur port USB-C din pricina spaţiului disponibil, opţiunile pentru conectivitate pot fi extinse cu ajutorul unei staţii de andocare opţională. Cât despre autonomia bateriei, ASUS promite până la 10 ore de utilizare continuă, suficient chiar şi pentru deplasările mai lungi.

(…)

Cuvinte cheie: ASUS

Subiecte asemănătoare:
» ASUS lansează ZenFone Live, un smartphone mid-range pentru cei pasionaţi de livestreaming
» ASUS ROG Swift PG248Q: gaming la 180 de cadre pe secundă [REVIEW]
» ASUS a lansat Designo Curve MX34VQ, un monitor elegant cu panou ultra-wide curbat
» ASUS pregăteşte un headset VR pentru lansare în 2017
» ASUS lansează ROG Swift PG258Q, un monitor de gaming cu rată de refresh de 240Hz

Articol original – ASUS Pro B9440, cel mai uşor laptop de business cu ecran de 14” din lume, de pe site-ul go4it.ro

Sursa stirii: go4it.ro