Design-ul iPhone 11 este din nou confirmat în fotografii neoficiale (Telefoane mobile)

Având în vedere numărul de surse diferite care spun că noile iPhone-uri vor avea un design ciudat pe spate, cu o cameră de dimensiuni mari şi un aranjament triunghiular pentru camere, putem presupune că acesta va fi design-ul final al telefoanelor. Astăzi avem câteva imagini noi cu huse pentru cele trei modele iPhone 11, 11R şi 11 Max, care confirmă din nou faptul că spatele noilor telefoane Apple nu va fi tocmai „elegant”.

Imaginea de mai sus a fost publicată de Ben Geskin, cunoscut pentru leak-uri pentru iPhone-uri din trecut. Aceasta prezintă huse pentru cele trei modele noi de iPhone, fiind evidentă asemănarea dintre cea de iPhone 11 şi 11 Max şi faptul că cea de pe iPhone 11R va fi diferită. Se pare că noile iPhone-uri vor folosi sisteme de cameră noi cu trei şi două camere, fără senzorii avansaţi pentru scanare 3D care erau zvoniţi iniţial.

Decupajele pentru fiecare dintre camere par să sugereze că acestea vor fi de dimensiuni mai mari decât până acum, ceea ce ar putea sugera integrarea unor senzori de dimensiuni mai mari, care să capteze mai multă lumină. De asemenea, este evident din aceste imagini că în locul camerei din dreapta, pe iPhone 11R a fost poziţionat blitz-ul, element care se găseşte mai sus pe modelele iPhone 11. Microfonul pentru filmare este de asemenea în poziţii diferite, pe 11 fiind sub camera a treia, în timp ce pe 11R este deasupra blitz-ului.

În rest, aceste dispozitive sunt aşteptate cu specificaţii îmbunătăţite faţă de anul trecut, cu un chipset Apple A13 nou, realizat pe procesul de fabricaţie 7nm+ (EUV), care ar putea asigura consum redus de energie şi performanţă îmbunătăţită. De asemenea, capacitatea acumulatorilor ar putea creşte faţă de generaţia XS/XR.

La capitolul software, Apple ar putea integra un mod nocturn, care să se împace bine cu noul sistem de camere triple, în timp ce iOS 13 beta deja a dezvăluit posibilitatea de încărcare inteligentă, care păstrează telefonul la 80% atunci când este încărcat peste noapte, pentru a reduce degradarea acumulatorului. Prezentare generaţiei iPhone 11 este aşteptată pe la jumătatea lunii septembrie, cu o lansare în magazine cândva spre sfârşitul lunii.

(…)

Cuvinte cheie: iphone 11, iphone 11r, apple, ios 13

Subiecte asemănătoare:
» Noile iPhone-uri ar putea primi Night Mode. Vor oferi încărcare inteligentă şi autonomie îmbunătăţită
» iPhone 11 ar putea fi livrat cu port USB Type-C. Indiciile se află în iOS 13 beta
» Apple renunţă la funcţionalitatea 3D Touch începând cu versiunea iOS 13
» Care sunt cele mai puternice dispozitive Apple cu iOS, conform AnTuTu
» Apple introduce Sign in with Apple, o metodă de autentificare care nu urmăreşte activitatea utilizatorilor

Articol original – Design-ul iPhone 11 este din nou confirmat în fotografii neoficiale, de pe site-ul go4it.ro

Sursa stirii: go4it.ro