Funcţia Moon Mode de pe telefoanele Huawei P30 Pro ar putea fi un fals (Telefoane mobile)

Una dintre calităţile folosite de Huawei Pentru promovarea seriei de telefoane P30 Pro este Moon Mode, o funcţie care ar permite utilizatorilor se obţină poze de înaltă calitate cu satelitul natural al pământului fără a avea nevoie nici măcar de un tripod pentru stabilizarea imaginii.

Totul ar fi posibil datorită camerei foto cu tehnologie periscope, capabilă să obţină poze cu zoom de la distanţe impresionante. Şi ce realizare ar fi mai convingătoare decât fotografierea unui obiect aflat la o distanţă medie de 384,400 kilometri faţă de Pământ. Potrivit descrierii oficiale, Moon Mode combină funcţia Zoom a camerei foto cu un algoritm AI menit să accentueze detaliile în poza finală.

Numai că lucrurile nu stau chiar aşa, teste amănunţite demonstrând că pozele rezultate conţin ceva mai mult decât simple accentuări ale detaliilor captate de camera foto.

Profitând de faptul că satelitul natural al pământului arată întotdeauna aceeaşi faţă, variind doar porţiunea iluminată, inginerii Huawei ar fi antrenat sistemul AI pentru a adăuga detalii care pur şi simplu nu se regăsesc în imaginea sursă, rezultând poze care arată mai bine decât ar trebui. Altfel spus, pozele cu Luna realizate folosind telefoanele Huawei P30 Pro nu sunt niciodată complet autentice, utilizatorii fiind păcăliţi de software-ul de captură.

Deşi promite să capteze adevărata frumuseţe a Lunii, funcţia Moon Mode sugerată automat atunci când aplicaţia camerei foto sesizează fotografierea satelitul lui natural al pământului ar fi de fapt doar un filtru similar celor folosite pe Snapchat, menit să suprapună o imagine predefinită peste poza reală.

(…)

Cuvinte cheie: Huawei

Subiecte asemănătoare:
» Huawei aduce interfaţa EMUI 9.1 pe aproape 50 modele smartphone şi tablete
» Cuvântul Leica a fost interzis în China. Cum a ajuns numele partenerului Huawei să fie cenzurat
» Huawei P30 Pro supus testelor de anduranţă fizică. Cât de rezistent este noul flagship chinezesc [VIDEO]
» Honor 20 Pro apare în prima imagine neoficială. Este similar cu Huawei P30 Pro, oferind cameră cu zoom 5x
» iFixit: Huawei P30 Pro este greu de reparat, dar nu imposibil

Articol original – Funcţia Moon Mode de pe telefoanele Huawei P30 Pro ar putea fi un fals, de pe site-ul go4it.ro

Sursa stirii: go4it.ro