Huawei Nova 5T review: performanţă high-end, cameră bună şi aplicaţii Google preinstalate (Telefoane mobile)

Nova 5T este cel mai recent smartphone de la Huawei, lansat de curând şi în România. Acesta propune un hardware high-end şi un design premium la jumătate din preţul unui dispozitiv de top, chiar şi dintre cele din portofoliul Huawei, şi, faţă de modelele Mate 30, vine din fabrică echipat cu Google Mobile Services. Probabil că mulţi îşi pun deja întrebări referitoare la acest model. Trebuie să existe însă o „şmecherie”. Poate fi un telefon ieftin, performant şi bine construit? Se pare că da.

Prezentare

Chiar dacă Huawei prezintă modelul Nova 5T drept un smartphone complet nou, cei care au urmărit brandul secundar Honor în ultima perioadă vor recunoaşte design-ul şi hardware-ul acestui model. Spre sfârşitul primăverii, Honor anunţa la Londra modelele Honor 20, echipate cu hardware puternic şi preţuri mici. De asemenea, aceste modele veneau la scurt timp după ce SUA a anunţat includerea Huawei pe Entity List.

Astfel, modelele Honor 20 care trebuiau să fie lansate în următoarea perioadă au fost amânate pe termen nedefinit şi au fost lansate în doar câteva ţări din Europa în cantităţi limitate. Se pare că Huawei a luat decizia de a păstra stocurile de Honor 20, sau cel puţin platforma sa hardware, pentru a lansa un telefon sub brandul său principal mai târziu, întrucât aceste dispozitive aveau deja certificare Google.

Astfel, Honor 20, care n-a ajuns niciodată oficial în România, îşi trăieşte acum cea de-a doua „viaţă” sub numele de Huawei Nova 5T, cu acelaşi hardware şi un software puţin schimbat: EMUI 9.1 în locul Magic UI 2.

Pentru că nu este un telefon tocmai nou, nu prea are rost să vorbim foarte mult despre design-ul său, întrucât l-am mai văzut şi prezentat pe site. Avem de a face cu un dispozitiv cu ecran de 6,2” IPS cu o cameră frontală amplasată în colţul din stânga-sus, o ramă metalică întreruptă de un senzor de amprentă integrat în butonul power şi doar cu un port USB-C, fără jack pentru căşti, şi un sistem de camere cu 4 obiective, trei dintre care sunt cu adevărat utile (una este pentru calcularea adâncimii în modul portret).

Mi s-a părut curios faţă de alte dispozitive de la Honor şi chiar unele de la Huawei, că modelul Nova 5T nu este livrat cu o husă în pachet şi nici cu o pereche de căşti. Ce este inclus alături de telefon este un încărcător de 22,5 W care încarcă telefonul în puţin peste o oră de la 0 la 100%, un cablu de încărcare şi un adaptor de la USB-C la jack pentru căşti, ceva ce mulţi producători de smartphone-uri nici nu mai oferă gratuit. De asemenea, telefonul are o folie din plastic aplicată peste ecran din fabrică.

Fiind un telefon din sticlă, care se întâmplă să fie şi foarte alunecos, probabil că veţi dori să îl protejaţi cu o husă pentru eventuale accidente. Din păcate, acest lucru va garanta că nu veţi beneficia de pe urma modelului holografic de pe panoul de sticlă de pe spate, care arată foarte bine atunci când lumina se reflectă în el.

Specificaţii

  • Display: 6,26″, IPS, Full HD+
  • Chipset: Hauwei Kirin 980 (octa-core, 2 x 2,6 GHz, 2 x 1,92 GHz, 4 x 1,8 GHz), 7nm, Dual NPUm, GPU Mali G76-MP10
  • RAM: 6 GB
  • Stocare: 128 GB
  • Camera principală: Quad-Camera – 48 MP wide (f/1.8) + 16 MP ultra-wide (f/2.2) + 2 MP senzor adâncime (f/2.4) + 2 MP macro (f/2.4)
  • Camera frontală: 32 megapixeli f/2.0
  • Sistem de operare: Android 9.0 (EMUI 9.1)
  • Baterie: 3.750 mAh, Super Charge 22.5 W
  • Altele: dual SIM, NFC, senzor de amprentă în butonul power
  • Accesorii: încărcător Super Charge, cablu USB-C, adaptor jack 3,5mm pe USB-C

Galerie foto

Impresii

Ecranul de pe Nova 5T nu este străin celor care au folosit un smartphone Honor View20 la începutul anului. Acesta este puţin mai mic decât pe acel model, însă foloseşte aceeaşi tehnologie LCD IPS, cu rezoluţie Full HD+ şi o luminozitate peste medie pentru acest tip de ecran. Decupajul din colţ pentru camera foto este destul de mic pentru a nu fi deranjant în utilizare şi practic „dispare” după câteva zile de utilizare.

Ecranul nu este însă unul „premium”. Aici au fost făcute câteva compromisuri pentru a păstra costul de producţie scăzut, deci nu avem cum să vorbim despre redare de conţinut HDR, sau o gamă extinsă de culori. Din fabrică, ecranul vine configurat cu o tentă de culoare rece şi culori uşor saturate, parcă desprinse de pe telefoanele Samsung din urmă cu câţiva ani. Modul de afişare „Normal”, configurabil din meniul de setări, este mult mai plăcut şi mai odihnitor în utilizare.

Când vine vorba despre performanţă, Nova 5T nu dezamăgeşte. Chiar dacă este un telefon relativ ieftin, acesta este echipat cu un procesor de top: Kirin 980, acelaşi pe care îl regăsim pe modelele Mate 20 şi P30 sau View20. Practic, atunci când vine vorba despre experienţa de utilizare, aceste dispozitive ar trebui să se comporte la fel. De altfel, şi atunci când vine vorba despre filmare, avem aceleaşi opţiuni: Full HD la 30 sau 60 FPS, sau 4K la 30 FPS. Pe parcursul utilizării este greu să găseşti vreo instanţă în care telefonul este îngreunat, cei 6 GB memorie RAM şi procesorul destul de rapid făcându-şi treaba foarte bine.

Da, Kirin 980 nu este nici pe departe apropiat în termeni de performanţă de Snapdragon 855+ sau Apple A13 Bionic, însă se pare că nu este nevoie de atât de multă putere de procesare dacă nu faci anumite lucruri specifice. Este vorba despre editare video, unde Apple este campion momentan, tipul de export al unui clip 1080p sau 4K fiind mai scurt pe iPhone, şi despre anumite jocuri video, unde atât Qualcomm, cât şi Apple reuşesc să integreze cipuri grafice mai puternice.

Huawei încearcă însă să câştige puţin teren pe partea de gaming cu tehnologia GPU Turbo, pe care o oferă dezvoltatorilor de jocuri. Aceasta este similară cu tehnologia Metal de la Apple şi oferă acces la hardware la un nivel mai avansat, putând accesa mai multă putere decât este disponibilă prin SDK-ul standard de la Google pentru Android. Pentru moment însă, doar câteva jocuri folosesc cu adevărat GPU Turbo 3.0, însă acestea sunt unele dintre cele mai populare de pe Play Store (PUBG Mobile, Minecraft, Arena of Valor, Fortnite, FIFA Mobile, Brawl Stars, Real Racing, etc.).

Astfel, testele de performanţă „sintetice” de tip benchmark nu au mare valoare atunci când vorbim despre un astfel de telefon, întrucât diferenţa de performanţă teoretică poate fi mare între un dispozitiv cu Kirin 980 şi unul cu Snapdragon 855+, însă în realitate, utilizatorul ar putea să nu observe nicio diferenţă pe termen lung.

Benchmarks

  • AnTuTu: 275.334
  • GeekBench 5: Single-Core: 667 / Multi-Core: 2.317
  • 3DMark Sling Shot Extreme – Vulkan: 2.219
  • PCMark Performance: 7.941

Sunt câteva lucruri interesante pe care însă Huawei le face cu Nova 5T, pe care alţi producători le evită. În primul rând, acest model nu are un slot pentru card microSD. Pentru un dispozitiv dual-SIM cu Android la preţ de buget, această decizie este cel puţin ciudată. Apoi, jack-ul de căşti lipseşte, ceva ce am întâlnit până în prezent doar pe telefoane high-end premium, unde producătorul se aşteaptă să cumperi şi o pereche de căşti bluetooth.

În ultimul rând, integrarea senzorului de amprentă este foarte bună pentru cei care folosesc telefonul cu mâna dreaptă. Acesta este precis si rapid şi foarte bine poziţionat. Cei care preferă să ţină telefonul în mâna stângă ar putea înregistra index-ul, însă poziţia ar putea să dea bătăi de cap la deblocare. În timp ce un senzor pe partea din spate ar fi fost mai bine poziţionat pentru utilizare ambidextră, laterala a fost singura altă poziţie unde putea fi integrat, întrucât senzorii sub ecran funcţionează doar pe dispozitive cu panouri OLED.

Autonomia este bună spre foarte bună, cu aproape două zile de utilizare normală la o singură încărcare. Desigur, încărcarea este foarte rapidă folosind adaptorul SuperCharge din pachet. Cei care au mai folosit dispozitive Huawei în ultima perioadă ştiu că EMUI are un sistem agresiv bazat pe AI care închide aplicaţiile din fundal după o anumită perioadă, deci şi acest lucru contribuie la autonomie crescută, cu avantajele şi dezavantajele aferente. Vei sta 1-2 secunde în plus uneori când te întorci la aplicaţii, dar nu trebuie să stai cu o frică constantă că vei rămâne fără baterie.

În cele din urmă avem camera foto. Huawei este o companie cunoscută pentru performanţă foto foarte bună în toate categoriile de preţ, optimizările sale software fiind aplicate pe întreaga gamă de produse. Astfel, avem de a face cu o cameră foto cu patru senzori: unul principal de 48 megapixeli f/1.8, unul ultra-wide de 16 megapixeli şi unul macro de 2 megapixeli. Cel de-al patrulea este folosit doar pentru modul portret şi are rezoluţie de 2 megapixeli.

Partea interesantă este însă faptul că multe dintre funcţiile telefonului sunt disponibile pe toate camerele. Aici e vorba în special de Night Mode, care poate fi folosit atât cu camera principală, cât şi cu cea ultra-wide şi chiar pe zoom. Dacă vă întrebaţi cum are acest telefon zoom, este simplu, asemeni Honor View20, care avea o singură cameră care permitea şi zoom 2x, Nova 5T face crop pe centrul senzorului pentru a face un zoom 2x fără a pierde prea multă calitate a imaginii.

Rezultatele sunt chiar satisfăcătoare având în vedere metoda rudimentară de zoom, însă fotografiile de pe Nova 5T vor fi întotdeauna mai slabe decât pe alte modele de la Huawei superioare. Motivul nu este obligatoriu senzorul, acesta este un Sony IMX586, pe care îl găsim pe multe telefoane mai ieftine şi mai scumpe. Acesta nu este însă stabilizat optic, deci fotografiile realizate cu Night Mode vor trebui să fie stabilizate obligatoriu cu două mâini pentru a evita mişcările accidentale.

Pe timp de zi, toate camerele se comportă foarte bine, fiind asistate de post procesare. De exemplu, majoritatea fotografiilor realizate primesc un tratament de sharpness care fac detaliile să iasă în evidenţă. Acest lucru ar putea fi plăcut pentru unii utilizatori, însă detaliile nu sunt obligatoriu naturale şi nici culorile sau expunerea nu sunt întotdeauna corecte. Nova 5T tinde să facă fotografii cu o tentă de culoare „rece”. De asemenea, de multe ori, camera alege să supraexpună pentru a oferi imagini mai luminoase, care să îţi ia ochii. Totuşi, acestea nu sunt obligatoriu cele mai „corecte” fotografii. Chiar şi aşa, în această gamă de preţ, sunt puţine telefoane care se pot lupta de la egal la egal cu Nova 5T la performanţă foto.

Camera macro şi cea pentru adâncime sunt însă cam „în plus”. Cea macro are nevoie de foarte multă lumină pentru rezultate cât de cât decente, iar rezoluţia de 2 megapixeli este dezamăgitoare, fiind uneori chiar mai mică decât ce e posibil pe social media. Pe story ar putea arăta bine fotografiile macro, dar este greu de crezut că va face cineva prea multe astfel de cadre. Apoi camera pentru adâncime este în mare parte inutilă dacă nu faci multe fotografii de tip portret şi chiar şi atunci nu este foarte utilă, întrucât decuparea subiectului nu este la nivelul altor dispozitive care pot face asta şi fără o cameră secundară.

Foto zi

Galerie foto

Fotografiile pe timp de noapte sunt cu adevărat utilizabile de pe camera principală, camera ultra-wide fiind prea „zgomotoasă” fără lumină naturală, iar cea cu zoom pierde din detalii noaptea. Totuşi, modul nocturn de pe Huawei tinde să facă fotografii nenatural de luminoase, transformând practic noaptea în zi. Alte soluţii de night mode care au apărut între timp scot rezultate mai naturale (de exemplu soluţiile Sony, Apple şi Google). Da, Nova 5T este mai ieftin decât telefoanele cu night mode mai performant, dar faptul că este captată mai multă lumină decât ar fi în mod normal este ceva valabil pentru toate telefoanele Huawei. Ar trebui să existe un mod de a controla timpul de expunere.

Foto noapte

Galerie foto

Camera frontală s-a dovedit a fi de fapt surpriza acestui telefon. Aceasta este mai performantă decât m-aş fi aşteptat de la un telefon „de medie”. Deşi este greu de confirmat, camera frontală de pe Nova 5T pare să fie identică cu cea de pe P30 Pro, cu 32 megapixeli şi obiectiv f/2.0. Din acest punct de vedere chiar primeşti o experienţă de „flagship”.

În cele din urmă, am şi câteva lucruri negative de spus despre aplicaţia de cameră. Aceasta este aproape identică de câţiva ani deja pe dispozitivele Huawei şi în timp ce oferă ceva mai mult control şi are cele mai multe moduri de fotografiere şi filmare de pe piaţă, aceasta este greu de „stăpânit”. De exemplu, pentru modul nocturn, trebuie să selectezi special această funcţie. La fel şi pentru Macro, care este „ascuns” în categoria „mai multe”. Modul AI ar trebui să poată să detecteze mai mult decât simple scene, ci să recomande şi moduri de utilizare a camerei (wide, zoom, macro, night, etc.). Uneori prea multe opţiuni strică, întrucât mulţi dintre utilizatori nu vor folosi majoritatea capabilităţilor, dacă nu sunt prezentate într-un mod mai simplu.

Concluzii

Huawei Nova 5T este un smartphone surprinzător, chiar dacă nu obligatoriu 100% nou. Compania a dat dovada de o capacitate foarte mare de a se adapta la problemele pe care le întâmpină şi a adus în sfârşit pe piaţă un telefon pe care unii probabil şi-l doreau încă din vară. Din fericire, pachetul complet este unul foarte solid, oferind o experienţă de utilizare premium la bani de mid-range.

Desigur, pentru a ajunge la un preţ mai mic au fost făcute anumite compromisuri de la o experienţă premium autentică: nu ai încărcare wireless, nu ai rezistenţă la apă şi praf, camera nu este dintre cele mai bune, iar ecranul nu este OLED şi nici nu oferă redare de conţinut „modern”. Dar cei care caută telefoane pe la 300-400 de euro oricum probabil că oricum nu se aşteaptă de la un telefon să beneficieze de aceste capabilităţi.

(…)

Cuvinte cheie: Huawei, Nova 5T, smartphone, android, review nova 5t,

Subiecte asemănătoare:
» Motorola Razr în Europa. Preţ, data de lansare şi costuri de reparaţie
» SUA acordă o extensie de încă 90 de zile pentru Huawei, prelungind starea de incertitudine
» Lupta 5G. Ce dispozitive pregătesc Apple, Samsung, Huawei, Xiaomi şi Nokia pentru 2020
» Ce vânzări au avut Apple, Samsung, Huawei, Xiaomi şi Oppo în 2019
» Huawei începe actualizarea la EMUI 10 cu Android 10 şi pe Mate 20 Pro în Europa

Articol original – Huawei Nova 5T review: performanţă high-end, cameră bună şi aplicaţii Google preinstalate, de pe site-ul go4it.ro

Sursa stirii: go4it.ro