Lansarea lui Galaxy Fold s-ar putea suprapune cu cea a generaţiei iPhone 11 de la Apple (Telefoane mobile)

Acum că Samsung a confirmat faptul că a reuşit să rezolve problemele pe care cei care au testat Galaxy Fold le-au identificat, compania se pregăteşte de lansarea dispozitivului. Săptămâna viitoare vom vedea noile modele Galaxy Note10, însă momentan nu există informaţii oficiale despre evenimentul dedicat Fold. Surse din Coreea de Sud sugerează însă că nu va trebui să aşteptăm prea mult până când primul telefon pliabil al companiei ajunge pe piaţă, lansarea fiind cel puţin stabilită „în creion” pentru mijlocul lunii septembrie.

Conform publicaţiei The Investor, care citează surse din industria telecom din Coreea de Sud, Samsung Galaxy Fold ar putea fi lansat cândva pe la jumătatea lunii septembrie. Datele vehiculate sunt 18, 19 sau 20 septembrie, moment foarte apropiat de lansarea următoarei generaţii de smartphone-uri Apple din gama iPhone. Având în vedere însă cât de diferite sunt cele două dispozitive şi diferenţa de preţ între modelele Apple şi noul Fold, care ar putea costa dublu faţă de un iPhone 11, probabil că cei interesaţi de aceste produse nu se vor suprapune prea mult.

Aceleaşi informaţii dezvăluie faptul că Samsung se aşteaptă ca Galaxy Fold să se vândă în 100.000 de exemplare pe teritoriul Coreei de Sud, cu aproximativ 20-30.000 de unităţi disponibile la vânzare în prima zi. Compania se aşteaptă ca la nivel global să reuşească să vândă un milion de unităţi Galaxy Fold în primul său an de disponibilitate. Având în vedere că Samsung reuşeşte să vândă peste 200 de milioane de smartphone-uri în fiecare an, aşteptările pentru Galaxy Fold par a fi chiar conservatoare.

Desigur, intră în calcul şi preţul pentru un astfel de dispozitiv. Samsung va cere 2.000 de euro pentru un astfel de smartphone cu ecran pliabil. De asemenea, faptul că telefonul a fost implicat într-un mic scandal legat de rezistenţa sa în utilizare normală nu va ajuta vânzările. Probabil că mulţi dintre cei care erau interesaţi să cumpere un Galaxy Fold la lansare vor aştepta nişte teste de rezistenţă mai riguroase înainte să plaseze din nou o comandă, în ciuda modificărilor de design pe care Samsung le-a adus versiunii finale.

Primele pieţe în care Galaxy Fold va fi disponibil la lansare vor fi SUA şi Coreea de Sud, după care telefonul va ajunge şi în alte ţări precum Regatul Unit, Germania şi Franţa. Nu este clar când va ajunge Galaxy Fold şi în România, însă Samsung aduce de obicei cele mai noi dispozitive mobile destul de rapid şi la noi în ţară.

(…)

Cuvinte cheie: samsung, galaxy fold, smartphone, ecran pliabil, telefon pliabil

Subiecte asemănătoare:
» Samsung brevetează un telefon de tip „evantai” cu 3 display-uri
» Cum să îţi creezi propriul telefon cu Android… dacă eşti în China [VIDEO]
» Adaptoarele de priză „generice” sunt periculoase. Medicii din SUA încurajează utilizarea accesoriilor originale
» Huawei a înregistrat o creştere în vânzări, în ciuda sancţiunilor SUA. Majoritatea telefoanelor au fost vândute în China
» Komodo de la RED este cel mai scump accesoriu de telefoane de până acum: 5.000 de dolari pentru o cameră modulară

Articol original – Lansarea lui Galaxy Fold s-ar putea suprapune cu cea a generaţiei iPhone 11 de la Apple, de pe site-ul go4it.ro

Sursa stirii: go4it.ro