OnePlus 7T: primul test de performanţă! Este mai puternic decât OnePlus 7 Pro şi mai ieftin (Telefoane mobile)

Modelul OnePlus 7T a fost deja dezvăluit în mod oficial de către CEO-ul companiei chinezeşti, dar sunt în continuare destule lucruri pe care nu le ştim despre hardware-ul pe care telefonul îl va integra la interior. Desigur, există deja zvonuri care vorbesc despre configuraţia posibilă, însă acum avem şi dovada că noul model de smartphone premium accesibil va fi mai rapid chiar şi decât modelul OnePlus 7 Pro, varianta mai scumpă, lansată în primăvară.

Un dispozitiv numit OnePlus HD1903 a fost listat în baza de date GeekBench, celebra aplicaţie de testare a performanţei pentru smartphone-uri. Se pare că într-adevăr, noul model va fi echipat cu hardware foarte puternic, chiar dacă pe „hârtie” nu s-au schimbat foarte multe. OnePlus 7 Pro este modelul cel mai performant al companiei, care reuşeşte să rămână în topurile de performanţă la nivel mondial, chiar şi la câteva luni bune după lansare. Cu toate acestea, noul dispozitiv îl întrece.

GeekBench listează OnePlus HD1903 şi OnePlus 7 Pro cu acelaşi procesor produs de Qualcomm, însă toate indiciile sugerează că noul dispozitiv va include o revizie mai nouă a variantei Snapdragon 855. Este vorba despre modelul Snapdragon 855 Plus, care ar trebui să ofere frecvenţe ridicate şi viteze în boost susţinute mai mult timp. Scorul obţinut în GeekBench 5 confirmă acest lucru, cel puţin.

În testul single-core, OnePlus 7 Pro a obţinut 750 de puncte, în timp ce noul OnePlus HD1903 (adică OnePlus 7T) a obţinut 791 puncte. Scorul multi-core reprezintă o diferenţă şi mai mare de la 2.505 puncte pe 7 Pro la 2.855 puncte pe OnePlus 7T.

Zvonurile spun că OnePlus 7T şi OnePlus 7T Pro nu vor fi lansate în aceleaşi regiuni în acelaşi timp. Întrucât modelul 7T este un upgrade important faţă de 7, doar acesta va fi lansat în SUA, în timp ce modelul 7T Pro va rămâne indisponibil pentru clienţii din această regiune. În schimb, americanii vor primi doar modelul OnePlus 7T McLaren Edition, care va fi mai scump şi ar putea integra un modem 5G. În materie de design, OnePlus 7 Pro şi 7T Pro vor fi în mare parte identice, noul model urmând a fi disponibil în alte nuanţe de culoare, pentru o diferenţiere mai uşoară.

(…)

Cuvinte cheie: oneplus 7t, oneplus 7 pro, oneplus,

Subiecte asemănătoare:
» iPhone 11 vs. concurenţa. Cum se prezintă noile telefoane Apple faţă de modelele Samsung, Huawei, OnePlus şi Google
» OnePlus 7T: primele imagini oficiale cu telefonul. Iată design-ul următorului „flagship killer”
» OnePlus anunţă seria OnePlus 7T. Detaliile complete vor fi anunţate săptămâna viitoare
» AnTuTu a desemnat cel mai puternic telefon cu Android pentru luna august
» Primele imagini cu OnePlus 7T Pro. Telefonul va oferi upgrade-uri hardware minore şi va veni într-o variantă „McLaren”

Articol original – OnePlus 7T: primul test de performanţă! Este mai puternic decât OnePlus 7 Pro şi mai ieftin, de pe site-ul go4it.ro

Sursa stirii: go4it.ro