Primul test de performanţă cu Snapdragon 865. Cât de puternic este noul procesor faţă de Apple A13 (Telefoane mobile)

Qualcomm a prezentat în mod oficial noul chipset mobil, Snapdragon 865, promiţând un aport de performanţă de aproximativ 25%, cu un consum de energie ridicat. Se pare că aceste declaraţii pot fi verificate, dacă se dovedeşte că un test descoperit în baza de date GeekBench, realizat pe un dispozitiv numit „Qualcomm Kona”, este într-adevăr echipat cu noul model Snapdragon 865.

Testul, realizat în versiunea 4.4 a aplicaţiei GeekBench pentru Android, prezintă un scor de 4.303 puncte în testul Single-Core şi de 13.334 puncte în Multi-Core. Acest lucru înseamnă că noul chipset de la Qualcomm se apropie dar nu depăşeşte Apple A13 în testele Geekbench. Totuşi, aceste rezultate demonstrează că faţă de Snapdragon 855, noul procesor oferă în jur de 26% mai multă performanţă în testele single core şi 28% în cele multi-core.

Avantajul lui Snapdragon 865 este însă faptul că oferă un consum de energie semnificativ redus faţă de modelul de anul trecut, cu până la 35% pe partea de GPU, de exemplu, cât şi suport pentru rezoluţii mai mari pentru fotografie şi filmare (200 megapixeli, respectiv 8K), dar şi performanţă pentru algoritmi AI de două ori îmbunătăţită.

Totuşi, această implementare de Snapdragon 865 cu siguranţă nu este cea mai bună. Testele făcute pe platforme utilizare la realizarea de prototipuri sunt de multe ori neoptimizate din punct de vedere software şi fără răcire suplimentară pe partea hardware. Companiile care produc smartphone-uri au început în ultimii ani să împrumute de la piaţa de PC-uri radiatoarele din cupru, care conduc căldura spre exterior, pentru a oferi performanţă mai bună, păstrând frecvenţele de boost la un nivel ridicat pentru mai multă vreme.

Având în vedere că acum Qualcomm are şi concurenţă serioasă din partea MediaTek, care a lansat de curând modelul Dimensity 1000, mai puternic decât Snapdragon 855, este posibil să vedem şi telefoane de top echipate cu alte chipset-uri. De curând şi Samsung a început să ofere procesoare Exynos către alţi parteneri (Motorola, de exemplu).

(…)

Cuvinte cheie: Snapdragon 865, qualcomm, apple a13, test performanţă

Subiecte asemănătoare:
» Snapdragon 865. Tot ce trebuie să ştii despre cel mai puternic procesor pentru mobile
» Care vor fi primele telefoane cu Snapdragon 865. Xiaomi, Oppo, Motorola, Realme şi Nokia au făcut deja anunţul
» Qualcomm anunţă 3D Sonic Max, un senzor de amprentă de 17 ori mai mare decât unul obişnuit
» Qualcomm a prezentat chipset-urile Snapdragon 865 şi 765, care vor fi folosite pe cele mai puternice telefoane din 2020
» iPhone 12 va folosi panouri OLED Y-OCTA de la Samsung. Disponibilitatea 5G pe toate modelele este pusă la îndoială

Articol original – Primul test de performanţă cu Snapdragon 865. Cât de puternic este noul procesor faţă de Apple A13, de pe site-ul go4it.ro

Sursa stirii: go4it.ro