Specificaţiile lui HTC U11 Plus, următorul flagship al companiei, dezvăluite înaintea lansării (Telefoane mobile)

Chiar dacă problemele financiare au determinat reducerea numărului de angajaţi şi încredinţarea dezvoltării gamei Pixel către Google, HTC nu renunţă la producerea unui nou vârf de gamă sub brandul propriu.

Potrivit zvonurilor, HTC U11 Plus (numele de cod „Ocean Master”) se va alinia la noile tendinţe de design ale pieţei, beneficiind de un ecran fără margini şi hardware de top.

HTC U11 Plus ar urma să fie motorizat de chipsetul Snapdragon 835 şi livrat în două variante de echipare, cu 4GB RAM şi 64GB memorie internă, respectiv 6GB memorie RAM şi 128GB memorie, ambele prevăzute cu slot microSD.

Ecranul de 6” foloseşte rezoluţia WQHD+ şi are o densitate la afişare de 538ppi, mult superioară unui ecran Full HD obişnuit. Fără sistem dual camera, U11 Plus oferă în schimb o cameră foto performantă. Cu rezoluţie 12MP, aceasta ar trebui să obţină poze de înaltă calitate chiar şi în condiţii de lumină slabă, cu sau fără ajutorul blitz-ului dual-LED. Deasupra ecranului vom găsi o cameră foto de 8MP, prevăzută cu lentile wide şi optimizată pentru poze de tip portret.

Un atu important pentru noul vârf de gamă HTC ar putea fi acumulatorul de 3930 mAh, asistat cu tehnologie Quick Charge 3.0 pentru încărcare rapidă.

HTC U11 Plus este aşteptat într-o carcasă protejată împotriva pătrunderii de apă şi praf, afişând un nou design cu display bezel-less, complet diferit de stilul observat până acum la produsele companiei. Cu specificaţii de top, U11 Plus ar urma să fie disponibil înainte de finalul acestui an, la un preţ situat în jurul sumei de 800 dolari.

(…)

Cuvinte cheie: HTC

Subiecte asemănătoare:
» HTC U11 Plus apare pe Geekbench şi în primele imagini neoficiale [FOTO]
» HTC va prezenta luna viitoare un nou dispozitiv din gama „U”
» Interfaţa HTC Sense Home va semăna mai mult cu alternativa Pixel Launcher
» HTC nu renunţă. U11 Plus ar putea fi următorul flagship al companiei, cu display edge-to-edge
» Google preia divizia Pixel din cadrul HTC

Articol original – Specificaţiile lui HTC U11 Plus, următorul flagship al companiei, dezvăluite înaintea lansării, de pe site-ul go4it.ro

Sursa stirii: go4it.ro